Astăzi, în jurul orei 10:00, poliția din Ceadîr-Lunga a fost alertată cu privire la un accident rutier produs pe traseul R-29.
Potrivit informațiilor preliminare, un echipaj de poliție aflat în misiune și cu semnalele luminoase în funcțiune a fost lovit de un microbuz care a pătruns pe contrasens. Impactul s-a produs în momentul în care autospeciala efectua un viraj la stânga, într-un loc permis.
În urma coliziunii, doi polițiști au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii accidentului.