Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de cod galben și cod portocaliu de caniculă, valabilă în perioada 26–27 iulie 2025.
Avertizarea a fost emisă în data de 25 iulie, la ora 13:00, și vizează întreg teritoriul Republicii Moldova, cu grade diferite de intensitate.
Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime vor atinge până la 39 de grade Celsius în centrul și sudul țării, iar în zona de nord se vor înregistra valori de până la 35°C. Nici nopțile nu vor aduce răcoare – minimele nocturne nu vor coborî sub 20°C, ceea ce va accentua disconfortul termic.
Singura regiune care nu va fi afectată de valul de caniculă este zona de nord-vest a Republicii Moldova.
Pentru ziua de 25 iulie, este deja în vigoare un Cod Galben în nord și centru și Cod Portocaliu în sud, cu maxime care variază între 33 și 38°C, în funcție de regiune.
Autoritățile vin cu un set de recomandări importante pentru protejarea sănătății în aceste zile toride:
- Evitați expunerea la soare în intervalul orar 11:00–18:00, mai ales copiii, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni cronice.
- Hidratați-vă corespunzător, consumând cel puțin doi litri de apă pe zi.
- Evitați efortul fizic intens în aer liber; dacă trebuie să ieșiți, faceți pauze dese la umbră.
- Nu lăsați copiii sau animalele de companie în mașini sau spații închise, nici măcar pentru perioade scurte.
- Evitați fumatul în zonele verzi – riscul de incendii este foarte ridicat în această perioadă.