Aproximativ 140 de profesori de religie din județul Galați au participat marți, 6 octombrie, la consfătuirea anuală organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos.
Întâlnirea a debutat cu o slujbă de pomenire pentru preoteasa Elena Gina Lazăr, profesoară de religie din localitatea Matca, la nouă zile de la trecerea sa la cele veșnice.
În cuvântul adresat participanților, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vorbit despre viața și mărturia Sfântului Preot Mărturisitor Constantin Sârbu, evidențiind legătura acestuia cu județul Galați.
De asemenea, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendarul ortodox, ierarhul a prezentat familia preotesei Elena Gina Lazăr drept un exemplu de credință, implicare și dăruire.
Un alt subiect abordat a fost colaborarea dintre profesori, elevi și Biserică, precum și rolul educației religioase în cultivarea valorilor creștine în mediul școlar.
„Suntem recunoscători pentru inimoasele și inimoșii profesori și profesoare de religie”, a declarat Arhiepiscopul Dunării de Jos.
La finalul întâlnirii, participanții au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian și cărți publicate de editura eparhiei.