Șoferii din Republica Moldova vor plăti mai puțin pentru carburanți începând cu 9 iunie, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maximale de comercializare cu amănuntul.
Potrivit deciziei autorității de reglementare, prețul benzinei va scădea cu 23 de bani și va ajunge la 28,92 lei pentru un litru, coborând astfel sub pragul de 29 de lei. În același timp, motorina se va ieftini cu 12 bani, urmând să fie comercializată la prețul maxim de 27,12 lei pe litru.
Reducerea prețurilor vine pe fondul modificării metodologiei de calcul aplicate de ANRE. Guvernul a decis recent ca ajustările de pe piețele internaționale să fie reflectate mai rapid în prețurile afișate la pompă.
Astfel, noile prețuri sunt calculate în baza cotației medii internaționale din ultimele șapte zile, față de perioada de 14 zile utilizată anterior. Potrivit autorităților, această schimbare va permite consumatorilor să resimtă mai rapid atât eventualele scumpiri, cât și ieftinirile carburanților.
Noile tarife maximale vor intra în vigoare marți, 9 iunie.