Condamnat la 8 ani închisoare în Chișinău, după extrădare din Grecia, pentru exploatarea sexuală a unei tinere din Nisporeni, în Atena

Condamnat la 8 ani închisoare în Chișinău, după extrădare din Grecia, pentru exploatarea sexuală a unei tinere din Nisporeni, în Atena

Urmare a solicitării procurorilor PCCOCS de condamnare a unui traficant de persoane în Grecia, acesta urmează să ispășească 8 ani de închisoare la Chișinău.

Totuși, așa cum Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a solicitat un termen de 10 ani închisoare pentru bărbat în acest dosar penal tranșat de Judecătoria Chișinău, procurorii specializați vor contesta sentința la Curtea de Apel Centru.

„Un Dumnezeu au toți” – răspunsul convingător al traficantului privind riscul exploatării sexuale

Procurorii PCCOCS reamintesc faptul că în 2023 învinuitul a fost extrădat în Moldova din Grecia (video), după ce a transportat o tânără din Nisporeni în Atena, pentru exploatare sexuală. Acesta a comis infracțiunea chiar dacă, înainte de plecare tânăra mamă l-a întrebat pe inculpat dacă nu va fi sechestrată sau impusă să presteze servicii sexuale, iar acesta a răspuns negativ și a afirmat că „un Dumnezeu au toți.”

Mai exact, potrivit investigațiilor ofițerilor de Poliție sub conducerea procurorilor specializați, victima care atunci avea 18 ani și condamnatul de 23 de ani s-au întâlnit într-o cafenea din Chișinău în 2012, unde acesta i-a promis un salariu atractiv de chelneriță, în Grecia. Mai apoi, bărbatul cu cetățenie românească a făcut un gest prin care s-o convingă definitiv: 

  • i-a recuperat bunurile pe care aceasta le amanetase (la lombard) în contul a €500, de care femeia avusese nevoie anterior; după care 
  • i-a cumpărat bilet spre Grecia.

Prin urmare, aceasta a pornit de la Gara de Sud și a sosit la Atena. La distanță de o zi, însă, aceasta a aflat că urma să presteze servicii sexuale și imediat i-a scris soțului, pe o rețea de socializare. Ulterior, tinerei femei i-au fost confiscate actele, după care a început presiunea psihologică pentru ca să o determine să presteze servicii sexuale.

Salvată de comunicarea cu soțul

În următoarele zile, a încercat să valorifice o oportunitate de evadare, însă nu i-a reușit, iar în schimb a fost agresată fizic. Atunci când aceasta i-a anunțat pe membrii grupului infracțional că l-a pus la curent pe soț, în Moldova, care urma să anunțe Poliția dacă nu-i vor permite să revină în Moldova, aceștia au determinat-o să-l apeleze din nou (la difuzor) și să-l facă pe soț să renunțe. Însă, soțul nu a cedat amenințărilor.  

În final, victima a fost urcată într-un autocar cu destinația Iași (cu bilet achitat de inculpat), de unde victima l-a rugat pe un șofer din Moldova să o transporte până-n Nisporeni, unde soțul i-a achitat restul călătoriei. La ceva timp după revenire, victima a depus plângere la autorități împotriva inculpatului care-i propusese oferta de muncă înșelătoare.

Potrivit sentinței de condamnare pronunțate de Judecătoria Chișinău, până să fie extrădat în Moldova, acesta fusese condamnat de Curtea de Apel a Atenei la 20 ani închisoare și amendă de peste €70.000  pentru comiterea infracțiunilor de organizare criminală, trafic de persoane, facilitarea intrării, deținere de armă, delapidare, utilizare de acte false. În ceea ce-i privește pe alți membri ai grupului criminal organizat în dosarul investigat de procurorii PCCOCS, cercetarea penală continuă, inclusiv în privința altor doi bărbați anunțați în căutare de autorități (cu asigurarea prezumției nevinovăției, până la o hotărâre judecătorească finală).

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru