Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Anenii Noi va trece printr-o nouă etapă de lucrări, care va pregăti interiorul lăcașului pentru viitoarea pictură bisericească.
În cadrul proiectului „Biserica Sf. Nicolae din Anenii Noi – loc de trăire și spiritualitate românească” vor fi realizate lucrări de tencuire, finisare și pregătire a pereților interiori pentru viitoarea pictură bisericească.
Lucrările vor permite pregătirea pentru pictură a unei părți importante din suprafața interioară a bisericii, creând condițiile necesare pentru următoarea etapă de înfrumusețare a sfântului lăcaș.
Proiectul urmărește astfel continuarea procesului de finalizare a bisericii și dezvoltarea infrastructurii necesare desfășurării vieții religioase a comunității. Totodată, prin susținerea lăcașului de cult, este urmărită consolidarea vieții spirituale și promovarea valorilor creștine și identitare românești în comunitatea din Anenii Noi.
Proiectul este implementat în perioada 1 iulie – 15 noiembrie 2026 de Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Mitropoliei Basarabiei din or. Anenii Noi, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).
Valoarea proiectului este de 263.000 de lei, dintre care 250.000 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă oferită de DRRM.