Inspectoratul de Poliție Cantemir a desfășurat, în această perioadă, campania de prevenire „Fii vocea schimbării – Stop Bullying!”, dedicată combaterii fenomenului de bullying în rândul elevilor.
Activitățile au avut loc în mai multe instituții de învățământ din localitățile Gotești, Capaclia, Chioselia, Plopi, Costangalia, Porumbești, Ciietu, Haragîș, Hănăseni, Țărăncuța, Enichioi, Tartaul, Lărguța și Lingura. Elevii claselor V–IX au participat la sesiuni informative susținute de reprezentanți ai poliției, axate pe explicarea conceptului de bullying, formele acestuia, impactul asupra victimelor și importanța unui comportament responsabil atât în mediul școlar, cât și în spațiul public.
Potrivit organizatorilor, aproximativ 350 de elevi au beneficiat de aceste activități educative, primind recomandări practice pentru prevenirea și combaterea comportamentelor deviante. Discuțiile interactive au urmărit, totodată, încurajarea implicării active a elevilor în semnalarea situațiilor de abuz și promovarea unui climat sigur și respectuos în școli.
Inspectoratul de Poliție Cantemir precizează că astfel de acțiuni vor continua, campania având drept scop creșterea nivelului de informare și responsabilizare a tinerilor, precum și reducerea cazurilor de bullying în comunitățile locale.