Valul de caniculă din luna iunie a provocat cel puțin 3 700 de decese în Franța, Belgia și Țările de Jos, potrivit datelor oficiale ale autorităților sanitare din cele trei țări. Experții avertizează că e vorba de un bilanț preliminar și că cifrele ar putea să crească după centralizarea statisticilor, transmite Reuters, citat de IPN.
Potrivit meteorologilor, valul de căldură care a afectat vestul continentului în perioada 20 – 28 iunie a fost cel mai grav înregistrat vreodată în Europa. În Franța, Țările de Jos și Belgia, căldura extremă a provocat căderi de tensiune, incendii și supraaglomerarea sistemelor de sănătate, cu zeci de mii de apeluri la serviciile de urgență.
În Franța sunt confirmate 2 025 de decese provocate de caniculă, cele mai multe la persoane de peste 45 de ani, a declarat ministrul francez al sănătății, Stephanie Rist. În perioada 20 – 28 iunie, numărul deceselor înregistrate la domiciliu a crescut cu 91%, iar a celor din centre de îngrijire și spitale a avut o creștere mai redusă.
Ministrul sănătății din Belgia a spus că valul de caniculă a provocat 1 200 de decese, dintre care 530 s-au înregistrat la persoane de peste 85 de ani. O astfel de rată a mortalității e fără precedent în Belgia, a adăugat oficialul. În Țările de Jos, statistica ministerului sănătății indică 480 de decese din cauza valului de căldură extremă, majoritatea la persoane de peste 80 de ani.