Chestionar electronic și probă practică mai lungă: cum ar putea fi modificat examenul auto

Chestionar electronic și probă practică mai lungă: cum ar putea fi modificat examenul auto

Agenția Servicii Publice (ASP) și Ministerul Educației și Cercetării au elaborat proiectul unei noi Metodologii privind desfășurarea examenului pentru obținerea permisului de conducere. Cele mai multe modificări propuse vizează susținerea probei practice.

Documentul se află în prezent în etapa de consultare publică și poate fi consultat pe platforma particip.gov.md.

Printre principalele modificări propuse se numără:

  • chestionarul pentru proba teoretică va fi electronic, în locul celui pe suport de hârtie;
  • proba practică va avea o durată mai mare;
  • vor fi evaluate mai multe abilități reale de conducere ale candidatului;
  • pentru categoria B, adaptarea vitezei va deveni un criteriu important de evaluare;
  • examenul pentru motociclete va fi modernizat;
  • sistemul de evaluare va fi recalibrat atât pentru proba teoretică, cât și pentru cea practică.

De ce se propune modificarea metodologiei

Potrivit autorităților, elaborarea noii metodologii este legată de procesul de aliniere a sistemului național la Directiva (UE) 2025/2205. Modificările urmăresc apropierea treptată a procedurilor de examinare din Republica Moldova de standardele europene.

Autoritățile estimează că această apropiere poate contribui la consolidarea încrederii în permisul de conducere moldovenesc și poate facilita recunoașterea și preschimbarea acestuia în Uniunea Europeană, în limitele cadrului juridic și ale acordurilor aplicabile.

Un alt obiectiv al modificărilor este reducerea numărului accidentelor rutiere.

Potrivit datelor oficiale, în 2025, în Republica Moldova au decedat 189 de persoane în accidente rutiere, ceea ce reprezintă aproximativ 80 de decese la un milion de locuitori. Media Uniunii Europene a fost de aproximativ 43 de decese la un milion de locuitori. În Suedia indicatorul a fost de 20, în Danemarca – 23, iar în România și Bulgaria – 68 și, respectiv, 71 de decese la un milion de locuitori.

La costurile umane se adaugă și impactul economic al accidentelor rutiere. Potrivit unor estimări ale Băncii Mondiale, acestea reprezintă aproximativ 3,1% din PIB-ul Republicii Moldova, calcul realizat pentru anul 2020.

Noua metodologie este în prezent supusă consultării publice. Cetățenii sunt invitați să consulte proiectul și să transmită propuneri și opinii înainte de definitivarea documentului.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru