Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași sărbătorește 131 de ani de existență. Zilele Colegiului reunesc tradiția, arta, știința și tehnologia

Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași sărbătorește 131 de ani de existență. Zilele Colegiului reunesc tradiția, arta, știința și tehnologia
sursa: Ziaruldeiasi.ro

Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași marchează, în perioada 6-9 octombrie, 131 de ani de la înființare printr-o serie de evenimente dedicate elevilor, profesorilor, absolvenților și invitaților. Programul Zilelor Colegiului include activități care îmbină istoria instituției cu preocupările actuale ale elevilor, de la știință, astronomie și robotică până la pictură, patrimoniu cultural și competiții sportive, scrie ziaruldeiasi.ro

Manifestările au debutat marți, 6 octombrie, cu festivitatea de deschidere „Zilele Negruzzi 131”, dedicată elevilor de gimnaziu. În aceeași zi au fost organizate demonstrația de robotică „Robozzii în acțiune: inovație, creativitate și tehnologie”, vernisajul expoziției „Simfonia culorilor de chihlimbar” și sesiunea de observații astronomice „Când cerul își spune povestea…”.

Directoarea Colegiului Național „Costache Negruzzi”, Camelia Gavrilă, a declarat că aniversarea celor 131 de ani reprezintă atât un moment de rememorare a tradiției instituției, cât și unul de reflecție asupra rolului educației și asupra direcției în care se dezvoltă școala.

„Este o nouă ediție a Zilelor Colegiului «Negruzzi», cu aceleași emoții, cu nostalgii, cu privirea retrospectivă spre ceea ce a fost, spre tradiție, spre mitul negruzzist care înseamnă valoare, înseamnă un liceu model care timp de 131 de ani a confirmat prin tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. În același timp, însă, ca o școală responsabilă, o școală modernă, suntem ancorați în contemporaneitate și ne propunem ca absolvenții noștri să fie în continuare specialiști valoroși, să parcurgă trasee academice de calitate, dar și oportunități de formare, de modelare a propriilor valori, visuri și opțiuni. Zilele școlii înseamnă, de fapt, o suspendare a timpului, o reflecție asupra a ceea ce înseamnă educația pentru noi”, a declarat Camelia Gavrilă.

camelia-gavrila.jpg

Elevii Clubului „Cosmos”, observații astronomice cu telescopul

Printre activitățile primei zile s-a numărat și cea organizată de Clubul de Astronomie și Astrofizică „Cosmos”. Elevii au realizat observații solare cu telescopul clubului, iar imaginile obținute urmează să fie publicate ulterior.

Activitatea a fost coordonată de profesorul Sorin Galer și de Tiana Lițcanu, elevă în clasa a X-a, președinta clubului și medaliată cu argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică.

Tânăra spune că „Cosmos” a pornit din pasiunea sa pentru astronomie și din dorința de a-i implica și pe alți elevi în activități dedicate acestui domeniu. Clubul desfășoară proiecte și în cadrul Science Week, Arts Week și Săptămânii Altfel, iar observațiile astronomice au fost prezentate și la Noaptea Cercetătorilor.

„A fost o pasiune de mică și mi-am dorit să o împărtășesc și cu elevii acestui colegiu. Astfel am creat clubul Cosmos, care organizează activități atât la Zilele Școlii, cât și la Science Week, Arts Week sau Săptămâna Altfel. În această săptămână avem planificat un eveniment de observații solare și vom face observații live cu telescopul clubului, la Soare, pe care le vom și publica ulterior. Am făcut acest eveniment și la Noaptea Cercetătorilor și a avut succes mai ales în rândul tinerilor”, a precizat Tiana Lițcanu.

Tiana-Litcanu.jpg

„Simfonia culorilor de chihlimbar” reunește aproximativ 60 de lucrări

Tot marți, 6 octombrie, a fost vernisată expoziția de pictură „Simfonia culorilor de chihlimbar”, coordonată de profesoara de educație plastică Mihaela Știrbu.

Expoziția cuprinde aproximativ 60 de lucrări realizate de elevi de gimnaziu și liceu, având ca temă anotimpul toamna. Printre lucrări se regăsesc peisaje, portrete, naturi statice, precum și compoziții figurative și nonfigurative.

Potrivit profesoarei Mihaela Știrbu, expoziția a fost concepută ca o întâlnire între creațiile elevilor și comunitatea colegiului, fără limitarea acestora la un anumit gen artistic. Lucrările sunt dominate de nuanțe de chihlimbar și prezintă toamna în moduri diferite, de la reprezentări ale naturii până la compoziții axate pe expresia cromatică.

„Colegiul Național «Costache Negruzzi» celebrează 131 de ani de la înființare, 131 de ani memorabili, plini de tradiție și semnificație, pe care elevii noștri negruzziști îi îmbracă în straie de sărbătoare, oferind comunității un veritabil spectacol al culorilor și formelor. În acest spirit a luat naștere expoziția de pictură intitulată «Simfonia culorilor de chihlimbar», care reunește aproximativ 60 de creații plastice transpuse pe pânză de către elevii noștri din clasele de gimnaziu și liceu. Prin nuanțele lor chihlimbarice, aceste lucrări plastice conturează, de fapt, un portret al toamnei, chipul interior al naturii”, a punctat Mihaela Știrbu.

Profesoara-Mihaela-Stirbu.jpg

Printre elevii care și-au expus lucrările se numără Ana Maria Penu, din clasa a XI-a. Aceasta spune că pasiunea pentru pictură a început înainte de admiterea la „Negruzzi” și s-a dezvoltat ulterior, inclusiv cu sprijinul profesoarei Mihaela Știrbu.

„Pasiunea mea pentru pictură a început înainte să pășesc pe aceste coridoare. Tabloul meu este realizat într-o tehnică mixtă, iar pasiunea pentru pictură s-a dezvoltat mult mai tare în momentul în care am cunoscut-o pe doamna Mihaela Știrbu, care este o persoană caldă, ce îndrumă elevii, îi ajută și îi sfătuiește. Pictura este un mod de a mă calma, un mod în care mă pot exprima, iar ideile iau culoare pe o pânză indiferent de situație”, a transmis Ana Maria Penu.

Ana-Maria-Penu.jpg

La expoziție a participat și Tania Maria Răchiteanu, elevă în clasa a X-a, care a prezentat două lucrări. Una este inspirată de natura statică, iar cealaltă urmărește transformările peisajului în timpul toamnei. Ambele lucrări folosesc tema culorilor de chihlimbar pentru a reda schimbările specifice sezonului.

„Prima este o natură statică inspirată din anotimpul de toamnă, în care am vrut să reprezint frumusețea și naturalețea aduse de acest anotimp. Al doilea tablou pe care l-am expus este decorativ și am vrut să prezint cât mai mult culorile de chihlimbar și schimbările pe care le aduce natura în acest anotimp. Sunt pasionată de pictură de când sunt în această școală”, a menționat Tania Maria Răchiteanu.

Tania-Maria-Rachiteanu.jpg

Clubul „Robozzi” aduce robotica în prim-plan

Prima zi a Zilelor Colegiului a inclus și o demonstrație practică susținută de Clubul de robotică „Robozzi”. Înființat în 2023, clubul are în prezent aproximativ 50-60 de membri activi, elevii lucrând la proiectele echipei și pregătindu-se pentru competiții inclusiv după încheierea programului școlar.

Profesorul de informatică Lucian Neagu, coordonatorul clubului, explică faptul că activitatea elevilor presupune mai mult decât construirea roboților. Aceasta include proiectarea, programarea, testarea și îmbunătățirea mecanismelor, precum și participarea la competiții.

„Printre activitățile la care participă elevii pot enumera concursul FTC și multe alte competiții pe tema roboticii, dar și evenimente prin care noi prezentăm ceea ce se face în clubul de robotică. Pe lângă clubul de robotică, mai avem un proiect european, tot pe tema roboticii, pentru acreditare și suntem în anul trei de implementare. Pentru elevi, robotica reprezintă o deschidere către nou, este o temă de actualitate, iar indiferent unde vor să meargă, vor avea o legătură cu robotica, fie că vorbim despre medicină, informatică sau domeniul auto”, a declarat Lucian Neagu.

În cadrul demonstrației, elevii au prezentat mecanismele robotului și modul în care acestea sunt utilizate în timpul meciurilor. Victor Ciobanu, team leader și responsabil cu programarea echipei, a explicat că robotul folosit în competițiile de anul trecut avea trei componente principale: un sistem pentru preluarea elementelor de joc, un mecanism de sortare și o turelă capabilă să țintească automat către coș.

„Am o pasiune pentru programare și robotică de când sunt mic, de prin clasa a II-a, iar când am auzit că școala noastră dorește să înființeze un club, m-am înscris imediat și sunt chiar din primul sezon. Cea mai grea parte în construcția unui robot este gândirea mecanismelor, iar apoi testarea și îmbunătățirea lor”, a spus Victor Ciobanu.

Victor-Ciobanu.jpg

Darius Rusu, responsabil cu mecanica și proiectarea, face parte, de asemenea, din echipa care lucrează la roboții folosiți în competiții. Robotul din sezonul trecut a fost construit pentru a prelua bile de la sol și a le arunca la coș, acțiuni care permiteau echipei să obțină puncte în timpul meciurilor. Interesul său pentru robotică a început în gimnaziu, iar din clasa a IX-a s-a alăturat clubului.

„Este o pasiune din gimnaziu și chiar din clasa a IX-a am intrat în club. De atunci am lucrat la partea de mecanică și proiectare și am învățat cum trebuie gândite și testate mecanismele pentru ca robotul să poată fi folosit în competiții”, a precizat Darius Rusu.

robotica-negruzzi.jpg

„Pe urmele lui Negruzzi”, în zona Hermeziu-Trifești

Miercuri, 7 octombrie, programul Zilelor Colegiului s-a mutat în zona Hermeziu-Trifești, prin excursia tematică „Pe urmele lui Negruzzi. Memoria locurilor și eternitatea cuvântului”.

Elevii au vizitat Muzeul „Constantin Negruzzi” din Hermeziu și au participat la întâlniri cu elevii Școlii Gimnaziale Hermeziu și ai Școlii „Iacob Negruzzi” din Trifești. Programul a mai inclus premierea concursurilor „Ars Longa” și „Historia Urbana”, precum și activități dedicate patrimoniului cultural și expresiei artistice.

Camelia Gavrilă a precizat că revenirea în zona legată de familia Negruzzi face parte dintr-un proiect pe care l-a coordonat anterior și pe care dorește să îl reia în cadrul aniversării din acest an.

Deplasarea a inclus opriri la muzeu și la școala din Trifești, unde elevii Colegiului Național „Costache Negruzzi” au dus cărți pentru biblioteca instituției și materiale pentru copii. De asemenea, au fost prevăzute momente de reculegere și depuneri de coroane în locurile legate de memoria scriitorului.

„Ca o noutate, reiau un proiect pe care l-am coordonat și iubit de-a lungul timpului, legat de un pelerinaj spre zona în care familia scriitorului Negruzzi, mentorul spiritual al școlii noastre, s-a modelat, în zona Hermeziu-Trifești. Este un pelerinaj care înseamnă și oprirea la Muzeul «Negruzzi», acolo unde se și derulează premiera după un proiect important. De asemenea, vom merge la Școala Trifești, unde vom dialoga cu elevii de acolo și vom duce o donație importantă pentru biblioteca școlii respective, dar și pentru elevii de clasa a VII-a și a VIII-a, cărți redactate de profesorii noștri și care sunt instrumente auxiliare utile pentru aceștia”, a declarat Camelia Gavrilă.

colegiul-negruzzi.jpg

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru