Comercianții trebuie să raporteze vânzările online de tutun și țigări electronice

Comercianții trebuie să raporteze vânzările online de tutun și țigări electronice

Comercianții sunt obligați să raporteze autorităților vânzările online de produse din tutun și țigarete electronice, și să transmită informații detaliate despre compoziție, ingrediente și emisii. Măsurile sunt incluse într-un regulament aprobat azi de Guvern, transmite IPN.

Noile reguli mai prevăd prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun, inclusiv în comerțul online, stabilirea formatelor standardizate de notificare și raportare, utilizarea platformelor digitale și verificarea vârstei cumpărătorilor. Normele clarifică modul de comercializare atât în magazine fizice, cât și online.

Regulamentul vizează tutunul, produsele conexe și accesoriile de utilizare, de reîncărcare sau încălzire. Producătorii și importatorii trebuie să marcheze informațiile considerate confidențiale și să le justifice la cererea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Prezența și cantitatea aditivilor și altor ingrediente, peste 0,5% din greutatea produsului, sunt informații ce nu vor fi considerate secrete comerciale.

Anunțuri de pe piatasud.md

ANSP va colecta și analiza datele, pentru a supraveghea piața și a proteja sănătatea publică. Ministerul Sănătății concretizează că scopul regulamentului este protejarea consumatorilor și asigurarea conformității produselor din comerț.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru