Pentru a face lumină în dosarul Leova-Bumbăta au fost constituite mai multe comisii rogatorii și contractat un expert din Ucraina.
Informațiile au fost comunicate de procurorul șef adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, în cadrul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.
Potrivit lui Iachimovschi, finalizarea dosarului întârzie întrucât procurorii au întâmpinat dificultăți în identificarea unui expert care să efectueze expertiza tehnică a lucrărilor realizate la drumul Leova-Bumbăta, transmite IPN.
Expertul contractat urmează să ajungă în Republica Moldova în luna iunie.
„Expertul este un subiect independent în cadrul unui proces penal. N-o să vin cu prognoze, dar sperăm că în termene cât mai restrânse vor fi furnizate toate informațiile relevante privind prețul și calitatea lucrărilor, pentru că asta ne interesează”, a precizat procurorul, citat de IPN.
Pe lângă expertiza tehnică, procurorii au inițiat și alte acțiuni procesuale menite să contribuie la elucidarea completă a cazului.
„Colegii mei au format mai multe comisii rogatorii, care vor face mai multă lumină asupra acestui caz. Dacă obținem răspunsurile pe care considerăm că le vom obține, va fi destul de interesant”, a punctat Iachimovschi.
Drumul Leova-Bumbăta are o lungime de 3,5 km. Pentru construcția drumului și a parcării adiacente din bugetul de stat au fost cheltuiți peste 280 de milioane de lei.