Fermierii din sectorul zootehnic pot depune, începând cu 20 octombrie 2025, dosarele de finanțare în cadrul Apelului IV de granturi al Proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)”, finanțat de Banca Mondială.
Apelul va fi deschis în perioada 20 octombrie – 31 decembrie 2025 și va fi dedicat sprijinirii investițiilor în sectorul zootehnic, cu accent pe creșterea bovinelor, ovinelor și caprinelor pentru producția de lapte, carne sau mixte. Prin intermediul acestui apel, fermierii pot accesa granturi pentru modernizarea fermelor, îmbunătățirea infrastructurii de producție, adoptarea tehnologiilor moderne și implementarea bunelor practici de mediu și bunăstare a animalelor.
Granturile sunt acordate în conformitate cu Manualul de Alocare a Granturilor, actualizat recent pentru a oferi un cadru mai clar de aplicare. Noua versiune a documentului include cerințe distincte privind actele permisive de mediu, adaptate tipului de exploatație – existentă, nouă sau relocată și urmărește să faciliteze procesul de aplicare, sprijinind totodată fermierii în respectarea legislației de mediu și a standardelor Băncii Mondiale.
De la lansarea programului de granturi AGGRI, au fost aprobate spre finanțare 16 dosare de finanțare, acoperind investiții în modernizarea fermelor de bovine sau crearea de ferme noi, îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a animalelor și a managementului dejecțiilor.
Valoarea maximă a unui grant constituie 1 milion de dolari SUA.
Cererile de finanțare pot fi depuse la sediile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Toate detaliile, inclusiv formularele necesare, sunt disponibile AICI.