Polițiștii din Comrat au fost sesizați despre depistarea unui cadavru în stare de putrefacție într-o casă părăsită din satul Avdarma. Ca urmare a investigațiilor, a fost stabilită identitatea persoanei decedate, un bărbat de 58 de ani, din aceiași localitate, susțin sursele PulsMedia.
În cadrul examinării de către medicul legist, pe corpul cadavrului s-a constatat fracturi ale oaselor, dar și a cutiei toracice. Astfel, poliția a demarat o anchetă penală în condiții ce indica suspiciuni de omor.
Minorul de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt în desfășurare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmând a fi stabilite circumstanțele în care a fost comisă fapta.
Conform legislației în vigoare persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 10 la 15 ani de închisoare.