Începând de astăzi, 4 februarie, se aplică noile tarife la gazele naturale, conform hotărârii ANRE publicate în Monitorul Oficial. Astfel, consumatorii casnici vor achita 14 lei și 42 de bani cu TVA pentru un metru cub de gaz, față de 16 lei și 74 de bani, cât plătesc în prezent, scrie ziuadeazi.
Prețul stabilit de ANRE este cu aproape un leu mai mic decât tariful solicitat de compania Energocom, responsabilă de livrarea gazelor naturale. Anterior, mai multe formațiuni din opoziție au cerut ca noul tarif să fie aplicat retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2026. În replică, ANRE a precizat că legislația în vigoare nu permite modificarea tarifelor pentru perioada deja consumată.
Potrivit proiectului aprobat, prețul gazelor naturale fără TVA este de 7.906 lei pentru o mie de metri cubi la intrarea în rețelele de transport și de aproximativ 8.270 de lei la ieșirea din acestea.

Totodată, tariful pentru gazele livrate prin rețelele de distribuție este stabilit la 8.365 de lei pentru o mie de metri cubi în cazul rețelelor de înaltă presiune, circa 9.533 de lei pentru rețelele de medie presiune și 13.353 de lei pentru consumatorii conectați la rețelele de joasă presiune.
