Deputatul PAS Alex Trubca demisionează din Parlament: „Atunci când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție”

Deputatul PAS Alex Trubca demisionează din Parlament: „Atunci când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Alex Trubca, și-a anunțat vineri demisia din funcția de deputat, precizând că a depus oficial cererea de renunțare la mandat.

Într-un mesaj public, Trubca a explicat că decizia vine în contextul controverselor legate de activitatea sa economică, despre care spune că afectează imaginea și credibilitatea formațiunii din care face parte.

„Astăzi am depus cererea de renunțare la mandatul de deputat. În condițiile în care subiectul activității mele economice afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe, nu pot acționa altfel”, a declarat acesta.

Deputatul a reiterat că își menține toate declarațiile făcute anterior și a amintit că el însuși a solicitat Autorității Naționale de Integritate (ANI) să verifice situația, urmând să aștepte concluziile instituției.

„Tot ce am spus public rămâne valabil. Urmează ca ANI să încheie verificarea pe care am cerut-o chiar eu și să se pronunțe”, a menționat Trubca.

În mesajul său, acesta a afirmat că dezbaterea privind etica și moralitatea în activitatea demnitarilor reprezintă un progres pentru clasa politică din Republica Moldova.

„Este un semn bun că după cinci ani de mandat cu Partidul Acțiune și Solidaritate am ajuns să discutăm despre etica și moralitatea activității economice a demnitarilor. Încă câțiva ani în urmă discutam despre «kulioace», grupări criminale organizate care au capturat statul și camere ascunse în casele jurnaliștilor independenți”, a scris deputatul.

Alex Trubca susține că speră ca gestul său să contribuie la ridicarea standardelor de integritate în politică.

„Sper ca demisia mea să ridice standardele clasei politice, pentru toți demnitarii din țara asta, actuali și viitori. Atunci când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție. Eu așa înțeleg lucrurile și așa procedez”, a declarat el.

Deși renunță la mandatul de deputat, Trubca afirmă că va rămâne membru al PAS și va continua să activeze în cadrul echipei, având ca obiectiv susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

„Rămân membru al echipei PAS și voi lucra în continuare pentru a contribui la realizarea dezideratului generației noastre: aderarea Moldovei la UE!”, a conchis fostul deputat.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru