O dronă neidentificată a pătruns luni dimineața, 24 august, în spațiul aerian al Republicii Moldova, venind din direcția Ucrainei. Incidentul a fost confirmat de Ministerul Apărării, care precizează că aparatul de zbor a traversat frontiera de stat.
Potrivit autorităților, drona a intrat în spațiul aerian național la ora 05:55, din direcția localității Vinogradovka, regiunea Odesa, și s-a deplasat spre orașul Vulcănești, din UTA Găgăuzia.
La ora 06:09, drona a fost detectată în timp ce părăsea spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Pașcani, raionul Cahul, spre România, în proximitatea localității Vădești, județul Focșani.
În contextul incidentului, spațiul aerian național din zona de sud a Republicii Moldova a fost restricționat timp de aproximativ 15 minute, după care a fost redeschis.
Două F-16 și un elicopter românesc, ridicate de la sol
Informația Ministerului Apărării din România vine după ce, în jurul orei 06:00, sistemele de supraveghere radar au detectat semnale intermitente în spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona Cahul. Unul dintre semnale a fost ulterior detectat în zona Târgu Bujor, județul Galați.
Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din Baza 86 Aeriană de la Borcea, precum și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea alertării populației din zona vizată. La ora 06:12, a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Ministerul Apărării precizează că survolarea neautorizată a avut loc pe fondul atacurilor aeriene lansate în cursul nopții de Federația Rusă asupra Ucrainei.
Autoritățile Republicii Moldova, împreună cu partenerii externi, continuă monitorizarea spațiului aerian pentru asigurarea securității populației.