Doi tineri de 17 și 20 de ani, originari din raioanele Nisporeni și Cahul, au fost reținuți de polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) din Chișinău, fiind suspectați că au comis două jafuri stradale în aceeași noapte, în sectorul Centru al capitalei.
Prima victimă, un bărbat de 51 de ani, a fost agresată fizic, iar suspecții i-au sustras telefonul, actele, cardurile bancare și portmoneul, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei. Câteva ore mai târziu, aceștia au atacat un alt bărbat, în vârstă de 35 de ani, și i-au furat o chitară în valoare de 7.500 de lei.
Polițiștii au reușit să recupereze bunurile furate, care urmează să fie restituite victimelor. Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minorul este cercetat penal în stare de libertate. Potrivit oamenilor legii, cei doi nu sunt la prima abatere de la lege.
Conform legislației în vigoare, infracțiunea de jaf se pedepsește cu închisoare de la 5 la 7 ani. Ancheta este în desfășurare.