Ministerul Educației lansează un proiect pilot prin care elevii din clasa a IV-a vor putea fi notați cu note clasice la disciplinele de examen – limba română și matematica. Măsura vine după mai multe consultări cu părinții și cadrele didactice din învățământul primar și are scopul de a ușura tranziția către gimnaziu.
„Scopul este să le oferim copiilor mai mult timp să se obișnuiască cu această formă de evaluare. În prezent, notele sunt introduse în clasa a V-a, în semestrul al doilea, exact când copiii trec prin mai multe schimbări importante — încep un nou ciclu de învățământ, lucrează cu mai mulți profesori și se adaptează la o altă organizare a lecțiilor. Toate acestea pot fi copleșitoare. Prin această măsură, încercăm să facem tranziția mai ușoară”, a declarat Ministrul Educației, Dan Perciun, într-un mesaj pe rețelele de socializare
Pilotarea va fi opțională, iar școlile vor putea participa doar dacă există acordul consiliului de administrație, în urma consultărilor cu părinții. Proiectul se va desfășura pe parcursul unui an școlar.
Totodată, Ministerul își propune să explice mai clar părinților cum funcționează sistemul actual de evaluare prin calificative și descriptorii de performanță, pentru a înlesni urmărirea progresului copiilor și susținerea lor în procesul de învățare.
Instituțiile interesate de participarea la proiect pot completa formularul de înscriere disponibil online, la adresa: https://bit.ly/43Hc3cD.