Procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Fiscal de Stat au deconspиrat o schemă de evaziune fiscală bazată pe livrarea fictivă a materiei prime și accesoriilor pentru fabricarea geamurilor de termopan, în sumă de peste 40 de milioane de lei. Trei administratori și fondatori ai companiei vizate au primit statutul de bănuit.
Potrivit anchetatorilor, compania vizată ar fi implementat schema de evaziune fiscală în perioada 2023–2025, prin documentarea unor livrări fictive de materie primă și accesorii necesare fabricării geamurilor de termopan.
Adăugat probelor acumulate, oamenii legii au descins cu percheziții la compania vizată, au fost ridicate acte contabile, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, obiecte interzise (cartușe), ștampile cu semne de falsificare, precum și bani în lei și valută străină de aproximativ 4.000.000 lei care ar proveni din infracțiunea investigată.
Prin urmare, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a atribuit statutul de bănuit pentru trei persoane cu rol de administratori și fondatori. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele bănuite beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.