Procuratura Generală a Republicii Moldova a prezentat informații actualizate privind evoluția urmăririi penale în cazul decesului Ludmilei Vartic, produs la data de 3 martie 2026. Potrivit autorităților, decesul a fost calificat preliminar drept sinucidere, în contextul unor presupuse acțiuni de violență în familie și presiuni exercitate de soț.
Urmărirea penală a fost inițiată la 9 martie 2026 de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Hîncești, în baza articolului ce vizează violența în familie. Ulterior, prin ordonanța Procurorului General din 17 martie 2026, cauza a fost retrasă din gestiunea acestui inspectorat și transmisă Inspectoratului de Poliție Rîșcani din municipiul Chișinău, pentru continuarea investigațiilor.
În acest sens, a fost constituit un grup comun de urmărire penală, format din procurori ai Procuraturii municipiului Chișinău (Oficiul Rîșcani) și ai Procuraturii Hîncești, precum și ofițeri de urmărire penală din cadrul Poliției capitalei.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, decesul Ludmilei Vartic a survenit în urma multiplelor fracturi și traumatisme ale organelor interne. Specialiștii au stabilit că leziunile sunt caracteristice unei căderi de la înălțime, fiind produse simultan și în timpul vieții victimei, având legătură directă cu decesul.
În cadrul anchetei, au fost audiați mai mulți martori, au fost ridicate obiecte și documente relevante, iar la fața locului au fost efectuate cercetări suplimentare.
De asemenea, procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize, inclusiv grafologice, grafoscopice, fizico-tehnice și informatice. Sunt analizate inclusiv dispozitivele de comunicare – telefoanele mobile ale victimei, ale persoanei bănuite și ale martorilor. Aceste expertize sunt realizate de subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.
După acumularea probelor necesare, urmează să fie dispusă expertiza psihologico-psihiatrică, inclusiv una post-mortem în privința victimei, pentru a stabili starea psihică a acesteia înainte de deces.
Procurorii menționează că planul de acțiuni a fost elaborat în conformitate cu standardele aplicabile în astfel de cazuri, inclusiv cele stabilite de practica Curții Europene a Drepturilor Omului.