„Fjord”, noul film regizat de Cristian Mungiu și propunerea României pentru Premiile Oscar, va avea premiera națională pe 15 ianuarie 2027. Lansarea în cinematografe va fi precedată de o gală la Sala Palatului din București, unde sunt așteptați regizorul Cristian Mungiu, actorii Sebastian Stan și Renate Reinsve, precum și alți membri ai distribuției și ai echipei de producție, scrie Realitatea.
Vagoanele au fost construite la Arad, între anii 1970 și 1984, și păstrează o parte dintre amenajările utilizate în timpul deplasărilor oficiale. Garnitura include spații de dormit, saloane pentru întâlniri și zone destinate servirii mesei.
„Fjord”, proiectat în România pe 24 octombrie
Înaintea premierei oficiale, filmul va putea fi văzut în cadrul unei proiecții speciale organizate pe 24 octombrie, de la ora 18:00, în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest.
Proiecția va avea loc simultan în cinematografele care se vor alătura evenimentului, atât în București, cât și în alte orașe din țară. În Capitală, una dintre proiecțiile speciale este programată la Ateneul Român.
Biletele pentru evenimentul din 24 octombrie urmează să fie puse în vânzare începând cu 1 octombrie.
După proiecție, Cristian Mungiu va participa la un dialog cu spectatorii. Discuția ar urma să fie transmisă live și în alte săli de cinema interesate să preia intervenția regizorului.
Premiera internațională și campania pentru Oscar
„Fjord” este programat să intre în cinematografele din Statele Unite pe 9 octombrie. Filmul este distribuit pe piața nord-americană de Neon și este promovat în campania pentru Premiile Academiei la mai multe categorii.
Printre categoriile vizate se numără Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original, Cea mai bună imagine, Cel mai bun actor în rol principal și Cea mai bună actriță în rol principal. Campania include și categorii tehnice, precum decoruri, costume, montaj, set-dressing și casting.
Cristian Mungiu a declarat că reacțiile apărute în presa de specialitate din Statele Unite reprezintă un semnal încurajator pentru parcursul filmului.
Regizorul a mai transmis că sprijinul publicului român poate contribui la vizibilitatea internațională a producției, prin prezența în cinematografe după lansarea filmului în diferite țări.
Filmul va fi distribuit în aproximativ 100 de țări
„Fjord” a fost cumpărat pentru distribuție în aproximativ 100 de țări. Prima lansare națională a avut loc în Franța, pe 19 august, unde filmul a depășit pragul de 500.000 de spectatori, potrivit echipei producției.
Filmul a ajuns și în cinematografele din Norvegia, țara în care se desfășoară acțiunea. Distribuția locală a început pe 4 septembrie, iar producția a atras peste 30.000 de spectatori, potrivit acelorași informații.
În America de Nord, filmul a fost prezentat la festivalurile de la Telluride și Toronto, unde proiecțiile s-au desfășurat cu sălile pline. Următoarea oprire este Festivalul de Film de la New York, unde Sebastian Stan este așteptat să participe alături de Cristian Mungiu la promovarea producției.
Până la începutul sezonului marilor premii de la Hollywood, „Fjord” urmează să fie lansat în cinematografe din peste 40 de țări.
„Fjord”, selectat la peste 50 de festivaluri
Filmul lui Cristian Mungiu a fost selectat până acum la peste 50 de festivaluri internaționale. În această toamnă, producția urmează să fie prezentată și la BFI London Film Festival, Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián, Festivalul Internațional de Film de la Busan și Festivalul de Film de la Roma.
După primele proiecții internaționale, publicații de specialitate au remarcat tensiunea morală și socială a poveștii, precum și interpretarea lui Sebastian Stan. Unele cronici au descris producția drept o dramă juridică ce lasă spectatorului libertatea de a interpreta conflictul și de a decide asupra pozițiilor personajelor.
The Hollywood Reporter a remarcat temele contemporane abordate de film, în timp ce The New York Post a evidențiat modul în care regizorul evită răspunsurile simplificate.
Interpretarea lui Sebastian Stan a atras, de asemenea, atenția presei de specialitate. Rotten Tomatoes a descris prestația actorului ca fiind transformatoare, iar The Daily Beast a apreciat rolul său în contextul carierei actorului.
