Bunurile și serviciile importate sau livrate pentru implementarea proiectului „Modernizarea școlilor (facilitate de finanțare publică)”, finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, vor fi scutite de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede acest lucru.
Potrivit documentului, bunurile și serviciile importate vor fi scutite de TVA, accize, taxe vamale, precum și de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului. Impactul facilităților fiscale propuse este de 5,8 milioane de euro.
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a acordat Republicii Moldova un împrumut de 30 de milioane de euro și un grant de 5 milioane de euro pentru reabilitarea a 15 instituții de învățământ din rețeaua de 90 de școli model. Astfel, 12 800 de elevi și 800 de profesori vor avea parte de condiții mai bune de studiu, banii fiind destinați modernizării infrastructurii și creării unor medii de învățare sigure, moderne și adaptate necesităților elevilor.
Proiectul de lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.