Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în prima lectură, proiectul de actualizare a cadrului normativ în domeniul locuințelor, votat de 77 de deputați.
Documentul prevede extinderea termenului-limită de privatizare a locuințelor atribuite de stat cu încă trei ani. Astfel, noul termen propus este 31 mai 2029, față de data actuală de expirare – 31 mai 2026.
Potrivit autorităților, decizia vine în contextul în care aproximativ 2.651 de locuințe nu au fost încă privatizate. Printre motivele invocate se numără aflarea locatarilor peste hotare, lipsa resurselor financiare, acte de identitate expirate, litigii în curs sau lipsa unui acord comun în cadrul familiei.
Totodată, proiectul introduce interdicția de utilizare și depozitare a buteliilor de gaze comprimate sau lichefiate în blocurile locative, inclusiv conectarea acestora la aparatele de consum. Măsura are drept scop prevenirea riscurilor de explozii și incendii, în special în clădirile vechi sau neconectate integral la rețelele de gaze naturale.
„Prin aceste ajustări, vor fi asigurate condiții mai sigure de trai și va fi facilitată exercitarea dreptului cetățenilor la locuință”, a declarat Veaceslav Șipitca.
Proiectul urmează să fie examinat și votat în lectura a doua.