Militar în termen al Armatei Naționale, rănit mortal în timpul serviciului

Militar în termen al Armatei Naționale, rănit mortal în timpul serviciului

Un militar în termen al Armata Națională a Republicii Moldova s-a rănit mortal cu arma din dotare, astăzi, 12 februarie, în timpul îndeplinirii serviciului la post.

Potrivit informațiilor preliminare, tragicul incident s-a produs în jurul orei 18:15. La fața locului au intervenit echipaje medicale, însă medicii au putut doar să constate decesul soldatului.

Cazul este investigat de oamenii legii, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului. 

Anunțuri de pe piatasud.md

De asemenea, ministrul Apărării a dispus inițierea unei anchete de serviciu pentru elucidarea completă a situației.

Reprezentanții Ministerului Apărării au transmis un mesaj de regret în legătură cu tragedia și au exprimat condoleanțe familiei îndurerate.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru