Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a avut joi, 14 august, o întrevedere cu silvicultorii din cadrul Silva Sud, în cadrul căreia s-a discutat despre rezultatele Programului de împădurire și provocările zilnice ale specialiștilor din teren.
Lazarencu a mulțumit pădurarilor pentru munca depusă și pentru rezultatele obținute, subliniind rolul important al colaborării cu primăriile care au pus la dispoziție terenuri pentru împădurire.
„În această primăvară, în jur de 170 de hectare de teren au fost împădurite la Silva Sud, ceea ce confirmă că localitățile și cetățenii înțeleg din ce în ce mai bine necesitatea pădurilor pentru sate și țară”, a declarat ministrul.
În aceeași deplasare în sudul țării, ministrul a vizitat localitatea Chioselia, unde, cu sprijinul Fondului Național pentru Mediu, vor fi procurate peste 1.200 de tomberoane și un tractor multifuncțional pentru colectarea organizată a deșeurilor.
Primăria Chioselia a alocat 35 de hectare de teren pentru împădurire, acțiune menită să facă satul „mai verde și mai sănătos pentru generațiile viitoare”, potrivit ministrului.