Poliția Națională a anunțat organizarea unui moment de comemorare în memoria celor doi polițiști care și-au pierdut viața în urma gravului accident rutier produs în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
Astăzi, la ora 09:00, toate autospecialele de poliție din Republica Moldova, indiferent de locul în care se află sau de misiunile pe care le desfășoară, vor porni simultan semnalele acustice, într-un gest simbolic de recunoștință și respect față de colegii căzuți la datorie.
Potrivit reprezentanților instituției, acțiunea reprezintă un omagiu adus sacrificiului, devotamentului și profesionalismului celor doi polițiști care și-au dedicat activitatea protejării cetățenilor și menținerii siguranței publice.
„Acest gest simbolic reprezintă un omagiu adus de polițiști sacrificiului, devotamentului și serviciului colegilor lor în slujba cetățenilor și a siguranței publice”, au transmis reprezentanții Poliției Naționale.
Totodată, instituția a adresat sincere condoleanțe familiilor îndurerate, colegilor și tuturor celor afectați de tragicul eveniment.
În contextul desfășurării momentului comemorativ, oamenii legii fac apel către cetățeni să manifeste respect, înțelegere și solidaritate și să nu se alarmeze la auzul sirenelor, acestea urmând să fie utilizate exclusiv în cadrul acțiunii de comemorare.