Muntele Olimp, cel mai înalt vârf al Greciei, a fost inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, drept sit mixt cultural și natural. Decizia, luată în unanimitate în cadrul sesiunii Comitetului Patrimoniului Mondial de la Busan, ridică numărul siturilor UNESCO din Grecia la 21, transmite IPN.
Dintre ele, trei sunt situri mixte: Muntele Olimp, Muntele Athos și complexul de mănăstiri Meteora. Siturile mixte se numără printre cele mai greu de obținut distincții UNESCO, fiind acordate doar locurilor de valoare universală excepțională atât din punct de vedere cultural, cât și natural.
Ministrul grec al culturii, Lina Mendoni, a subliniat că înscrierea confirmă angajamentul constant al Greciei față de protecția, promovarea și managementul durabil al patrimoniului cultural și natural, menționând și relația strânsă dintre identitatea culturală a țării și mediul său natural.
Dincolo de semnificația mitologică, Muntele Olimp este recunoscut și pentru importanța sa ecologică. A fost decretat, în 1938, primul parc național al Greciei. Specialiștii spun că muntele este locul în care se află peste un sfert dintre toate speciile de plante din Grecia, iar unele dintre ele nu se mai regăsesc nicăieri în lume.
Ministrul grec al mediului și energiei, Stavros Papastavrou, a anunțat alocarea a peste 10 milioane de euro pentru protecția mediului natural al muntelui Olimp, îmbunătățirea accesibilității și sprijinirea dezvoltării durabile a zonei.