Noi măsuri pentru limitarea răspândirii ambroziei pe teritoriul țării

Noi măsuri pentru limitarea răspândirii ambroziei pe teritoriul țării

Pentru a proteja sănătatea oamenilor, culturile agricole și mediul, Guvernul a aprobat măsurile de combatere și prevenire a răspândirii buruienii ambrozia. Polenul ambroziei poate provoca alergii, crize de astm și alte probleme respiratorii. În același timp, afectează culturile agricole și biodiversitatea și echilibrul natural al terenurilor. 

Proiectul stabilește cum vor acționa anual autoritățile centrale și locale, dar și persoanele fizice și juridice care dețin sau administrează terenuri, astfel încât planta să fie depistată și eliminată înainte de înflorire.

Astfel, autoritățile locale vor identifica terenurile afectate, vor face hărți ale focarelor și vor informa proprietarii despre obligația de a înlătura planta. La nivel central, instituțiile din domeniul agriculturii, mediului și sănătății vor coordona acțiunile, vor desfășura campanii de informare și vor verifica aplicarea măsurilor. Totodată, pe paginile web oficiale ale autorităților publice centrale de specialitate vor fi inaugurate pagini specializate pentru a permite familiarizarea cu toate aspectele acestei buruieni.

Anunțuri de pe piatasud.md

Hotărârea stabilește și obligații pentru persoanele fizice și juridice. Proprietarii și deținătorii de terenuri agricole și neagricole, administratorii drumurilor, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigare și iazurilor piscicole sunt obligați să combată și să înlăture ambrozia de pe suprafețele pe care le gestionează. De asemenea, cei care desfășoară lucrări de construcție trebuie să prevină apariția și răspândirea ambroziei în perimetrul șantierelor și terenurilor aflate în gestiune. Nerespectarea obligațiilor va atrage răspundere contravențională. 

Combaterea ambroziei se va face anual, prin colaborarea autorităților și a deținătorilor de terenuri, pentru a reduce riscurile pentru sănătate, pierderile în agricultură și impactul asupra mediului.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru