O nouă parcare supraetajată, cu peste 460 de locuri, a fost dată în folosință la Spitalul Județean Galați. Investiția face parte dintr-un proiect amplu de modernizare a infrastructurii unității medicale, care include și un heliport pentru elicopterele SMURD, două lifturi exterioare și o pasarelă de aproximativ 75 de metri către Unitatea de Primiri Urgențe.
Noua parcare este destinată pacienților, aparținătorilor, vizitatorilor și personalului medical și are rolul de a contribui la fluidizarea traficului din zona Spitalului Județean Galați.
Potrivit autorităților, unitatea medicală este una dintre cele mai importante din județ, cu peste 2.200 de angajați și mai mult de 250.000 de prezentări ale pacienților anual. Activitatea spitalului generează un trafic de peste 1.400 de autovehicule pe zi, ceea ce înseamnă peste 500.000 de deplasări auto anual.
O componentă importantă a proiectului este heliportul SMURD, care este finalizat și urmează să fie operaționalizat după obținerea ultimelor autorizații. Acesta va permite transportul aerian al pacienților către spital și, prin conexiunea cu pasarela și lifturile exterioare, accesul direct către UPU.
Investiția în infrastructura medicală depășește 38,2 milioane de lei și este prezentată drept un proiect care reunește, într-un singur ansamblu, parcarea supraetajată, heliportul SMURD, lifturile exterioare și pasarela de transfer către Unitatea de Primiri Urgențe.
Proiectul a inclus și lucrări de modernizare a căilor de acces din incinta spitalului, printre care refacerea carosabilului și a aleilor pietonale, amenajarea trotuarelor, modernizarea semnalizării rutiere și a iluminatului public, precum și îmbunătățirea sistemului de colectare a apelor pluviale și amenajarea spațiilor verzi.
Într-o etapă următoare sunt prevăzute și alte lucrări, inclusiv amenajarea unui pasaj subteran între spital și noul corp al Parchetului, precum și crearea unor noi locuri de parcare în apropierea corpului principal al unității medicale.
