Ofițerii Direcției de Investigații Economice și ai Direcției de Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), în colaborare cu procurorii PCCOCS, au desfășurat în această dimineață 28 de percheziții într-un dosar complex privind activități economice ilegale.
Acțiunile au vizat trei cauze penale care documentează suspiciuni de activitate ilicită de întreprinzător, spălare de bani și evaziune fiscală, desfășurate prin intermediul platformei de tranzacționare „Tux”.
În urma perchezițiilor, autoritățile au ridicat sume importante de bani în lei și valută străină, echipamente informatice utilizate în activitatea de tranzacționare, telefoane mobile, precum și alte probe relevante pentru cauză.
Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, inclusiv lideri ai platformei „Tux”, au fost reținute pentru 72 de ore. Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să decidă asupra măsurilor preventive care se impun.
Autoritățile continuă investigarea circuitelor financiare implicate, pentru a determina amploarea prejudiciului adus bugetului de stat și a altor eventuale conexiuni cu rețele de criminalitate economică.