Permisele de conducere emise în Republica Moldova și în Letonia vor fi recunoscute reciproc, în baza unui Acord bilateral aprobat de Guvernul Republicii Moldova. Documentul prevede și posibilitatea conversiunii permiselor, fără a fi necesară susținerea unor examene suplimentare.
Acordul se aplică persoanelor care dețin reședință permanentă pe teritoriul unuia dintre cele două state semnatare. Potrivit autorităților, această inițiativă are scopul de a facilita mobilitatea cetățenilor moldoveni și letoni, oferindu-le un cadru legal clar și funcțional pentru utilizarea permisului de conducere în afara țării de origine.
„Recunoașterea și conversiunea se vor aplica titularilor de permise de conducere care dețin reședință permanentă pe teritoriul uneia dintre părți. Acest fapt va contribui la facilitarea mobilității cetățenilor Moldovei și Letoniei, dar și va asigura un cadru juridic clar și eficient”, a declarat Alexandru Bejan, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Republica Moldova are deja semnate acorduri similare cu mai multe state, printre care Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța și Grecia. De asemenea, cu Germania există o declarație bilaterală privind transcrierea permiselor de conducere.
Autoritățile anunță că vor continua demersurile pentru extinderea rețelei de acorduri internaționale de acest tip, în beneficiul cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare.