Peste 100 de elevi din gimnaziile satelor Chioselia și Țărăncuța, raionul Cantemir, au participat la activități de informare și sensibilizare privind siguranța rutieră, desfășurate de polițiști cu sprijinul Centrului Mobil de Informare și Prevenire.
În cadrul întâlnirilor, copiii au discutat cu polițiștii despre regulile de circulație și importanța respectării acestora pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Elevii au fost informați despre modul corect de traversare a străzii, necesitatea utilizării trecerilor pentru pietoni și măsurile de precauție pe care trebuie să le respecte atunci când se deplasează cu bicicleta, trotineta sau rolele.
Activitățile au avut un caracter interactiv, oferindu-le copiilor posibilitatea de a adresa întrebări și de a afla mai multe despre comportamentul responsabil în trafic.
Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni urmăresc formarea unor deprinderi corecte de circulație încă de la o vârstă fragedă, pentru a reduce riscurile la care sunt expuși copiii în calitate de participanți la trafic.