piatasud.md

Primul Tău Vot: Explainer pentru tinerii votanți

Pentru mulți tineri, curând va veni momentul când pentru prima dată veți participa la alegeri. Fie că vorbim despre alegerile prezidențiale sau referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, din start vrem să vă spunem, fiecare vot contează! 

De ce este important să votăm? Simplu. Votul tău îți dă puterea să alegi cine va conduce țara în următorii ani și să decizi direcția în care ne îndreptăm.

Aici explicăm cum decurge procesul de votare și de ce este atât de important să participi la votare. Înainte de a merge la vot, asigură-te că ai la tine buletinul de identitate. Acesta este documentul necesar pentru a vota. Dacă nu ești sigur unde trebuie să votezi, poți verifica secția ta de vot pe platforma online a Comisiei Electorale Centrale.

Când ajungi la secția de vot, primul pas este să te înregistrezi. Prezintă buletinul tău operatorului care te întâlnește și semnează lista de alegători. Vei primi două buletine de vot: unul pentru alegerea președintelui și unul pentru referendum.

În cabina de vot, ești singur cu decizia ta. Pe buletinul pentru alegerile prezidențiale, vei vedea numele candidaților, care pentru alegerile din 2024, sunt 11 la număr. Alege-l pe cel care crezi că îți va reprezenta cel mai bine interesele.

Pe buletinul de referendum, vei răspunde la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Aplică ștampila în dreptul la DA sau NU, în funcție de opinia ta.

După ce ai votat, introdu buletinele în urna de vot, poți părăsi secția de votare. 

Nu uita! Pe 20 octombrie, ai ocazia să îți faci vocea auzită. Este primul tău vot, primul pas către un viitor mai bun. Indiferent pe cine alegi sau cum votezi la referendum, important este să participi.

Pentru mai multe informații despre alegeri, vizitează site-ul Comisiei Electorale Centrale.

Atenție! Votul este secret. Nu încerca să pozezi buletinul de vot căci votul tău poate fi anulat și riști să fii sancționat. Votează conștient!

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru