Profesorii scapă de birocrație: grade didactice permanentizate, muncă la distanță și catalog digital obligatoriu din 2026

Profesorii scapă de birocrație: grade didactice permanentizate, muncă la distanță și catalog digital obligatoriu din 2026

Profesorii din Republica Moldova nu vor mai fi obligați să-și confirme gradul didactic la fiecare cinci ani, vor putea lucra de la distanță în timpul vacanțelor școlare, vor avea mai mult timp pentru verificarea lucrărilor elevilor, iar catalogul pe suport de hârtie va fi înlocuit definitiv de cel digital, începând cu 1 septembrie 2026.

Noile prevederi fac parte dintr-un pachet de debirocratizare a procesului educațional, anunțat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pe 29 ianuarie, și vor fi implementate treptat, pe parcursul anului 2026. Măsurile au fost elaborate în urma sugestiilor venite din partea profesorilor și directorilor de instituții în ultimele șase luni.

Grade didactice permanentizate

Una dintre principalele schimbări vizează permanentizarea gradelor didactice. Profesorii care au obținut gradul didactic II sau I și l-au confirmat de două ori nu vor mai fi obligați să participe la evaluări repetate la fiecare cinci ani.

„Am considerat că cine a demonstrat competența pe parcursul carierei nu trebuie să mai facă această alergătură formală. Formarea continuă rămâne, dar va fi opțională, pentru dezvoltarea personală”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.

Muncă la distanță în timpul vacanțelor

Totodată, cadrele didactice vor putea desfășura activitatea de la distanță pe perioada vacanțelor școlare, prezența fizică în instituție fiind necesară doar la solicitarea expresă a directorului.

„Până acum, profesorii erau obligați să fie prezenți zi de zi, chiar dacă elevii se odihneau acasă. Credem că putem fi mai permisivi și să permitem desfășurarea activității de la distanță”, a precizat ministrul.

Inspecții reglementate și mai puține comisii

O altă noutate este reglementarea inspecțiilor școlare, astfel încât direcțiile de învățământ să nu mai poată desfășura controale abuzive.

„Am elaborat un regulament clar pentru a preveni nemulțumirile și pentru a transforma interacțiunea într-una constructivă, axată pe dezvoltarea școlilor”, a subliniat Dan Perciun.

Pachetul de măsuri mai include simplificarea transferului elevilor, excluderea obligației diriginților de a colecta actele justificative ale absențelor pentru întregul an școlar, precum și limitarea numărului de comisii obligatorii.

„Se reduc și cerințele privind datele elevilor din familii vulnerabile, acestea urmând a fi generate automat de Sistemul Informațional de Management Educațional”, a declarat Valentina Olaru, secretară de stat la MEC.

Zece zile pentru verificarea lucrărilor

În ceea ce privește evaluarea elevilor, Ministerul Educației și Cercetării a modificat regulamentul în scopul reducerii volumului de verificări și al îmbunătățirii stării de bine a cadrelor didactice.

Anunțuri de pe piatasud.md

Profesorii vor avea dreptul de a stabili numărul evaluărilor sumative și necesitatea evaluării inițiale, în funcție de specificul clasei și al disciplinei. Totodată, termenul pentru corectarea lucrărilor și introducerea rezultatelor în registru a fost extins de la cinci la zece zile, oferind mai mult timp pentru o evaluare de calitate.

Catalog digital obligatoriu și evaluare simplificată

Potrivit Valentinei Olaru, începând cu 1 septembrie 2026, catalogul electronic va deveni obligatoriu pentru toate instituțiile de învățământ. În același timp, va fi simplificată metodologia de evaluare a personalului didactic din învățământul primar și secundar, în vederea stabilirii sporului pentru performanța individuală.

Noile prevederi exclud șeful comisiei metodice din procesul de evaluare, întrucât acesta nu deține funcții manageriale și nu are atribuții legale în evaluarea personalului. De asemenea, sunt reduse etapele de evaluare prin eliminarea obligativității coordonării rezultatelor cu șeful comisiei metodice.

Fișa de evaluare va fi îmbunătățită prin diversificarea criteriilor și indicatorilor, astfel încât toate cadrele didactice să se poată regăsi în acest instrument de apreciere a performanței.

Măsuri aplicate anterior

Ministerul Educației și Cercetării amintește că, în ultimii ani, au fost deja eliminate acreditarea și evaluarea externă pentru școli și grădinițe, numeroase rapoarte, registre și dosare, iar lista actelor obligatorii a fost simplificată. Totodată, profesorii nu mai sunt obligați să raporteze utilizarea compensației de 4.000 de lei pentru materiale didactice.

În sprijinul cadrelor didactice, MEC a elaborat 21.350 de proiecte didactice zilnice pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, 510 proiecte tematice pentru grădinițe și 447 de proiecte de planificare anuală, măsuri care au drept scop reducerea sarcinilor administrative și oferirea unui timp mai mare pentru lucrul direct cu elevii.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru