Un nou trend culinar face furori pe TikTok și promite să schimbe modul în care pregătim deserturile acasă. Este vorba despre tiramisu-ul rapid din iaurt grecesc, o rețetă simplă, care a adunat milioane de vizualizări și aprecieri.
Rețeta este apreciată pentru simplitate și accesibilitate. Ai nevoie doar de câteva ingrediente: iaurt grecesc, cafea, biscuiți simpli (tip pișcoturi sau digestivi) și cacao. Opțional, se poate adăuga zahăr sau miere, în funcție de gust.
Modul de preparare este extrem de simplu: în paharul de iaurt grecesc, se adaugă cafea, apoi biscuiți înmuiați ușor în acest iaurt. După care desertul se lasă la frigider pentru câteva ore. La final, se presară cacao, iar tiramisu-ul este gata de servire.
Internauții spun că acest desert este mai ușor decât varianta clasică, are un gust echilibrat și este perfect pentru cei care vor ceva dulce, mai puțin caloric, rapid și fără prea mult efort. Tocmai această combinație de simplitate și gust a transformat rețeta într-un adevărat fenomen online.