piatasud.md

„Tiraspoltransgaz” a restituit 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către „Moldovagaz”

„Tiraspoltransgaz” a restituit 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către „Moldovagaz”

În perioada 26-28 februarie a acestui an, SRL „Tiraspoltransgaz” a returnat către SA „Moldovagaz” un volum de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale. Restituirea a fost efectuată în conformitate cu prevederile contractuale referitoare la împrumutul acestor resurse.

La sfârșitul lunii ianuarie, Guvernul de la Chișinău a decis să împrumute această cantitate de gaze pentru a menține funcționalitatea sistemului de distribuție pe malul stâng al Nistrului. Potrivit contractului semnat între „Moldovagaz” și „Tiraspoltransgaz”, gazul trebuia fie returnat, fie achitat integral până la 1 martie.

Între timp, din 14 februarie, regiunea transnistreană primește gaze naturale de la compania elvețiană MET Gas and Energy Marketing AG, care livrează resursele până la hotarul cu Republica Moldova. De acolo, „Moldovagaz” preia și furnizează gazul malului stâng, în limita a 3 milioane de metri cubi pe zi. Costurile de tranzit sunt acoperite de „Tiraspoltransgaz” prin plăți în avans.

Această soluție a fost identificată după ce autoritățile transnistrene au respins oferta Uniunii Europene de 60 de milioane de euro pentru a depăși criza energetică. Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că regiunea va achita gazul dintr-un împrumut acordat de Rusia.

 

ziuadeazi.md