Vântul puternic a provocat duminică zeci de incidente în întreaga țară, afectând infrastructura și alimentarea cu energie electrică în peste o sută de localități. Mai multe persoane au fost rănite în urma căderii copacilor și crengilor, un bărbat a murit, iar un copil a ajuns la spital în stare gravă, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, vântul puternic a provocat peste 200 de incidente în întreaga țară. Cinci persoane au fost rănite, iar zeci de copaci au fost doborâți de rafale – aproximativ 90 pe partea carosabilă și aproape 50 peste mijloace de transport.
Un caz fatal a fost înregistrat în capitală, unde un bărbat de 85 de ani a murit după ce a fost lovit de un copac doborât de vânt, într-un parc din sectorul Râșcani. Acesta a fost transportat la spital în stare inconștientă, însă nu a mai putut fi salvat.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost înregistrate 118 intervenții în urma intensificărilor de vânt. În 90 de cazuri, salvatorii au înlăturat arbori doborâți, iar în alte 26 de situații au fost eliminate obiecte cu risc de prăbușire. Intervențiile au avut loc în mai multe raioane ale țării, inclusiv în municipiul Chișinău.
În capitală, pompierii au intervenit pe strada Salcâmilor, unde vântul a smuls un acoperiș de aproximativ 200 de metri pătrați, și la intersecția străzilor Kogălniceanu și Armenească, unde un copac a căzut peste un automobil cu două persoane la bord. Una dintre acestea a fost preluată de medici.
Între timp, întreprinderea de stat Moldelectrica a anunțat că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită integral.