Un grav accident rutier s-a produs marți, 28 octombrie 2025, pe E83, în apropiere de Podu Iloaie, județul Iași, soldat cu două victime decedate și o persoană grav rănită. Autoturismul BMW, condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Rediu, a intrat frontal într-un TIR condus de un bărbat de 55 de ani din Republica Moldova, scrie ziaruldeiasi.ro
Potrivit martorilor, BMW-ul a efectuat o depășire riscantă peste linia continuă, intrând pe contrasens, iar șoferul nu a mai putut evita coliziunea cu camionul care circula din sens opus. Impactul a fost violent, iar șoferul BMW-ului și o tânără de 19 ani, pasageră în autoturism, și-au pierdut viața pe loc. Conducătorul TIR-ului a refuzat spitalizarea, iar testarea cu etilotestul a indicat că nu se afla sub influența alcoolului.
„La data de 28 octombrie 2025, ora 15.30, poliția a fost sesizată despre faptul că în comuna Bălțați, județul Iași s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din comuna Rediu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 28, a intrat în coliziune cu un autotren, condus din sens opus de un șofer de 55 ani, din Republica Moldova. În urma impactului a rezultat decesul a două persoane din autoturism, respectiv a șoferului și a unui pasager, o tânără de 19 ani, din comuna Bălțați. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit doar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Iași, scrie ziaruldeiasi.ro.
La fața locului au intervenit rapid echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, paramedici și pompieri, însă pentru victimele din BMW nu s-a mai putut face nimic.
Inspectoratul de Poliție Județean Iași a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.