Ministerul Educației și Cercetării a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Studentului, pentru succesul tinerilor în dezvoltarea economică și în parcursul european al Republicii Moldova. În prezent, în instituțiile de învățământ superior din țară studiază aproximativ 56 900 de studenți la licență și 11 800 la master.
Autoritățile afirmă că studenții rămân o prioritate, iar în acest an a fost inițiată reforma sistemului de autoguvernare studențească, pentru a consolida participarea lor la procesele decizionale din universități.
Tot în premieră, Ministerul a lansat un concurs național de proiecte studențești, prin care șase instituții publice au beneficiat de finanțări de până la 350 000 de lei fiecare. Peste 50 de activități organizate în cadrul acestui program au încurajat implicarea civică, creativitatea și participarea în comunitate.
În paralel, instituțiile de învățământ superior beneficiază de investiții majore în infrastructură, modernizarea programelor academice și lansarea unor noi specializări menite să faciliteze angajarea viitorilor profesioniști. În ultimul an, universitățile au beneficiat de investiții de aproximativ 2 milioane de euro, menite să ridice standardele educaționale la nivelul celor europene.
Ministerul transmite felicitări tuturor studenților din Republica Moldova și reafirmă angajamentul de a construi un sistem educațional bazat pe calitate, participare și dezvoltare.