Versurile celor mai frumoase Colinde de Crăciun

Versurile celor mai frumoase Colinde de Crăciun

De Crăciun, la ușile gospodarilor moldoveni poți auzi colindătorii cîntînd ”Deschide ușa, creștine”, ”Florile dalbe” sau ”O, ce veste minunată”. Sînt colindele îndrăgite, pe care le cunosc majoritatea creștinilor.

Am adunat într-un loc versurile celor mai frumoase colinde care vorbesc despre nașterea Domnului Isus Hristos.

Florile Dalbe

Scoală gazdă din pătuţ, florile dalbe,
Şi ne dă un colăcuţ, florile dalbe;
Că mămuca n-o făcut, florile dalbe,
Sâtă deasa n-o avut, florile dalbe;

Pă când sât-o căpătat, florile dalbe,
Covata i s-o crăpat, florile dalbe;
L-o sfădit mama pă tata, florile dalbe,
Di ce n-o lipit covata, florile dalbe;

Când covata o tomnit, florile dalbe,
Cuptoru’nu o urnit, florile dalbe;
Când cuptorul o pornit, florile dalbe,
Anul Nou o şi zânit, florile, florile dalbe.

Moș Crăciun cu plete dalbe

Moș Crăciun cu plete dalbe,
A sosit de prin nămeți
Și aduce daruri multe
La fetițe și băieți.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.

Din bătrâni se povestește,
Că-n toți anii negreșit
Moș Crăciun pribeag sosește
Niciodată n-a lipsit.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.

Moș Crăciun cu plete dalbe,
Încotro vrei să apuci?
Ți-aș cânta florile dalbe,
De la noi să nu te duci.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.

Steaua sus răsare

Steaua sus răsare,
Ca o taină mare,
Steaua strălucește
Și lumii vestește,
Și lumii vestește,

Ca astăzi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naște pe Mesia
Naște pe Mesia

Magii cum zăriră
Steaua și porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază
Pe Hristos să-l vază.

Și dacă porniră
Îndată-L găsiră
La Dansul intrară
Și se închinară
Și se închinară.

Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Ducând fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare.

Care bucurie
Și aici sa fie
De la tinerețe
Pan-la bătrânețe
Pan-la bătrânețe.

O, ce veste minunată!

O, ce veste minunată,
În Betleem ni se-arată,
Că astăzi s-a născut,
Cel făr’ de-nceput.
Cum au spus prorocii.

Că, la Betleem, Maria,
Săvârșind călătoria
Într-un mic sălaș,
Lângă-acel oraș,
A născut pe Mesia.

Păstorilor din câmpie
Le vestește-o bucurie:
Astăzi S-a născut
Cel făr-de-nceput,
Cum au zis prorocii.

În colibă păstorească,
Vrut-a Domnul să se nască
Fiul Său cel Sfânt,
Nouă pe pământ
Să ne mântuiască.

Păstorii cum auziră
Spre lăcașul sfânt porniră,
Unde au aflat
Prunc prealuminat
Și îl preamariră.

Pe Fiul în al Său nume
Pe Fiul în al Său nume
Să se nască
Și să crească,
Să ne mântuiască.

Trei păstori

Trei păstori se întâlniră
Trei păstori se întâlniră
Raza soarelui, floarea soarelui
Și așa se sfătuiră:
Haideți fraților să mergem
Haideți fraților să mergem

Raza soarelui, floarea soarelui
Floricele să culegem.
Și să facem o cunună
Și să facem o cunună
Raza soarelui, floarea soarelui
S-ompletim cu voie bună.

Și s-o ducem lui Hristos
Și s-o ducem lui Hristos
Raza soarelui, floarea soarelui
Să ne fie de folos.

Am plecat să colindăm

Am plecat să colindăm,
Domn, domn să-nălţăm,
Când boierii nu-s acasă,
Domn, domn să-nălţăm.
C-au plecat la vânătoare,
Domn, domn să-nălţăm.
Să vâneze căprioare,
Domn, domn să-nălţăm.

Căprioare n-au vânat,
Domn, domn să-nălţăm.
Ci-au vânat un iepuraş,
Domn, domn să-nălţăm.
Să facă din pielea lui
Domn, domn să-nălţăm.
Veșmânt frumos Domnului.
Domn, domn să-nălţăm.

Sus la poarta Raiului

Sus la poarta Raiului, poarta raiului,
Paşti turma Tatălui, turma Tatălui.
Linu-i lin şi iară lin
Bate vântul funza lin,
Lin şi iară lin.
Dar la turmă cine sta? Oare cine sta?

Sta chiar Maica Precista, Maica Precista.
Lângă ea un legănel, leagăn legănel,
Cu un copilaş în el, copilaş în el.
Copilaşul când plângea, puiul când plângea,
Maica Sfântă-L legăna, Maica-L legăna.
Copilaşul când dormea, puiul când dormea,
Maica Sfântă lin cânta, Maica lin cânta.

Astăzi s-a născut Hristos

Astăzi s-a năcut Hristos,
Mesia chip luminos.
Lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi.
Mititel şi-nfăşăţel,
În scutec de bumbăcel.

Lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi.
Vântul bate nu-L răzbate,
Neaua ninge nu-L atinge.
Lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi.

Şi de-acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie.
Lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi.
Lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi.

Deschide ușa, creștine

Deschide uşa creştine
Că venim din nou la tine,
La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Drumu’-i greu şi-am obosit
De departe am venit.

La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Și la Viflaim am fost
La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Şi-am văzut şi pe-a Sa mamă
Pe care Maria-o cheamă.

La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Cum umbla din casă-n casă
Ca pe Fiul ei să-L nască.
La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Umbla-n sus şi umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos.

Umbla-n jos şi umbla-n sus
Ca să nască pe Iisus.
La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi.
La mulţi ani mulţi ani cu bine.

Şi acolo pe fân jos
S-a născut Domnul Hristos.
La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Cete de îngeri coboară
Staulul de-l înconjoară.
La mulţi ani mulţi ani cu bine.

Păstorii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună.
La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Pe cunună-i scris frumos
Astazi s-a născut Hristos.
La mulţi ani mulţi ani cu bine.
Care cu puterea Sa
Va împărăţi lumea.
La mulţi ani mulţi ani cu bine.

Din an în an

Din an în an sosesc mereu
La geam cu Moş Crăciun,
E ger cumplit, e drumul greu,
Da-i obicei străbun.

Azi cu strămoşii cânt în cor
Colindul sfânt şi bun,
Tot Moş era şi-n vremea lor
Bătrânul Moş Crăciun.

E sărbătoare şi e foc
În casa ta acum,
Dar sunt bordeie fără foc
Şi mâine-i Moş Crăciun.

Acum te las fii sănătos
Şi vesel de Crăciun.
Dar nu uita când eşti voios
Creştine să fii bun.

Sărbători frumoase!

Articole similare