20 000 de copii din Moldova au primit „Cutia școlarului și preșcolarului”
Peste 20.000 de preșcolari și elevi din 22 de raioane ale Republicii Moldova vor beneficia de rechizite oferite de DRRM prin Programul Educație.
Primii care s-au bucurat de kitul educațional au fost elevii de la Gimnaziul Negureni, raionul Telenești și cei de la Gimnaziul Ștefănești, raionul Florești. Ei au primit, duminică, 1 septembrie a.c., cărți si rechizite chiar din partea secretarului de stat al DRRM, Adrian Dupu. Au urmat luni, 2 septembrie, elevii liceului „Teoretic Alexandru cel Bun” – Rezina, I.P. Liceul Teoretic „Olimp” – Rezina, Grădinița nr.2 ,,Andrieș” – Rezina, Grădinița nr.6 – Rezina și Gimnaziul Sămășcani, satul Sămășcani, din raionul Șoldănești.
„Prin proiectul Cutia școlarului și a preșcolarului, ne dorim să sprijinim educația tinerelor generații din Republica Moldova, oferindu-le resursele necesare pentru a contribui la viitorul acestei țări. Educația este fundamentul pe care se clădește o societate puternică, iar noi, prin acest demers, reafirmăm angajamentul României de a susține cetățenii din stânga Prutului în drumul lor spre un viitor prosper și european”, a declarat secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.
Acțiunea „Cutia școlarului și a preșcolarului” s-a desfășurat în aproape 150 de instituții de învățământ din 22 de raioane și 68 de localități din Republica Moldova. Proiectul este implementat pentru al patrulea an consecutiv de DRRM din cadrul Guvernului României.