Alexandru Hadjioglo: „A profesa această meserie nu e atât de ușor și eu nu cred că poate să o facă orice persoană. Trebuie să fie o persoană specială”

Alexandru Hadjioglo: „A profesa această meserie nu e atât de ușor și eu nu cred că poate să o facă orice persoană. Trebuie să fie o persoană specială”


Ziua Profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului a fost sărbătorită la Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul. Evenimentul a fost organizat în scopul de a recunoaște și aprecia munca și abilitățile personalului medical.

Ceremonia a reunit profesioniști din domeniul sănătății, inclusiv medici, asistenți medicali și farmaciști, precum și reprezentanți ai autorităților locale, care au ținut câte un discurs despre importanța și contribuția lucrătorilor medicali în construirea unui viitor mai bun pentru țară. Fiecare participant a fost întâmpinat cu un buchet de flori, simbol al recunoștinței pentru eforturile lor în slujba comunității.

Directorul Centrului de Sănătate Cahul, Alexandru Hadjioglo, le-a transmis felicitări și urări de sănătate tuturor celor din sistemul medical. Acesta le-a dorit răbdare și o relație bună între colegi și pacienți.

„A profesa această meserie nu e atât de ușor și eu nu cred că poate să o facă orice persoană. Trebuie să fie o persoană specială, care poate să treacă prin nevoile pacientului, care poate să-i aline durerea, care poate să-i rezolve multiplele probleme de sănătate”, a spus Directorul CS Cahul.

Ziua Profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului este sărbătorită în fiecare an în a treia duminică a lunii iunie.

Articole similare