Primăvara, anotimpul renașterii și al prospețimii, a inspirat numeroase legende și mituri de-a lungul timpului. În diverse culturi, acest moment al anului a fost asociat cu zei, eroi și forțe magice care aduceau lumii căldură și frumusețe. Descoperă câteva dintre cele mai captivante legende despre primăvară!
Legenda Ghiocelului
A fost odată o rază de soare, cea mai mică și răsfățată dintre razele astrului luminos, care își petrecea timpul liber cum dorea. Într-o zi, a hotărât să meargă într-o grădină frumoasă, Grădina Paradisului, unde flori colorate și parfumate se unduiau sub vântul cald de primăvară. Gândindu-se să își aleagă o floare frumoasă, raza de soare s-a repezit și a cules una, zburând iarăși sus în cer.
Toate florile din grădină au început să vorbească între ele, încercând să ghicească ce floare alesese raza de soare. Un trandafir roșu credea că a fost el, o lalea galbenă era sigură că a fost din familia ei, iar un crin mândru spunea că raza a ales un crin. Chiar și o violetă mică credea că floarea aleasă fusese o violetă. Doar un ghiocel mic și fragil plângea în colț, căci codița sa fusese ruptă de rochia prințesei. Raza de soare a auzit durerea și a lăcrimat o lacrimă de aur, care a căzut pe codița ruptă a ghiocelului, vindecându-l imediat.
În plus, raza de soare s-a apropiat de ghiocel și l-a întrebat ce dorință are pentru a-i repara greșeala. Ghiocelul, smerit, i-a răspuns că nu vrea nici frumusețea trandafirului, nici parfumul crinului. Singura dorință a lui era să fie primul care răsare primăvara, din zăpada topită, cu un parfum delicat care să anunțe venirea primăverii. Raza de soare l-a sărutat pe ghiocel, iar dorința lui s-a împlinit.
De atunci, ghiocelul este prima floare care răsare printre zăpadă în fiecare primăvară, semn că iarna s-a sfârșit.
Legenda mărțișorului
Versiunea I:
Se spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat un ghiocel care răsărise din zăpada, într-o tufă de porumbari. Hotărând să-l ajute, a început să dea la o parte zăpada și să rupă ramurile spinoase care îl acopereau.
Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul pentru a distruge floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Atunci, Primăvara a acoperit ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din degetul ei s-a prelins o picătură de sânge fierbinte, care a căzut peste floare, făcând-o să reînvie.
Astfel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele roșu al Primăverii pe zăpada albă. În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, iar la sfârșitul lunii, este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta aduce belșug în casele oamenilor.
Se spune că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, dorința se va împlini curând.
Versiunea II:
A fost o vreme în care Soarele, întruchipat într-un bărbat chipeș, obișnuia să coboare pe Pământ pentru a dansa hora în sate. Un dragon, aflând despre pasiunea Soarelui, l-a urmărit și, într-una dintre aceste incursiuni pe Pământ, l-a răpit și l-a închis într-un beci din castelul său.
Din cauza absenței Soarelui, păsările nu mai cântau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să înfrunte dragonul, dar un tânăr curajos a hotărât să coboare în beci și să-l salveze pe Soare. Mulți oameni l-au susținut pe tânăr, oferindu-i din puterea lor pentru a înfrunta puternicul dragon. În timp ce zăpada se topea și ghioceii, mesagerii primăverii, răsăreau din pământ, tânărul s-a îndreptat spre castel.
Lupta cu dragonul a durat zile întregi și, când tânărul a reușit să-l înfrângă, a eliberat Soarele. Chiar dacă, rănit și fără puteri, nu a mai apucat să vadă primăvara, tânărul a murit fericit, știind că viața lui a servit unui scop nobil. Sângele său cădea pe zăpada imaculată.
De atunci, oamenii au început să împletească doi ciucuri: unul alb și altul roșu. La începutul lunii martie, bărbații oferă acest mărțișor fetelor pe care le iubesc. Culoarea roșie simbolizează dragostea, sângele bravului tânăr și frumusețea vieții, iar albul reprezintă puritatea, sănătatea și ghioceii, prima floare a primăverii.
Semnificația literară a mărțișorului este „micul martie”, o amuletă pe care o purtăm la piept pentru a uita iarna și a sărbători începutul unui nou an.
Legenda lui Persefona – Mitul Grecesc al Primăverii
Una dintre cele mai cunoscute legende ale primăverii provine din mitologia greacă și este legată de Persefona, fiica zeiței Demetra. Se spune că Hades, zeul lumii subterane, a răpit-o pe Persefona și a dus-o în regatul său. Demetra, zeița recoltelor, îndurerată de dispariția fiicei sale, a făcut ca natura să înghețe și pământul să devină sterp.
După multe rugăminți, Zeus a intervenit și a decis ca Persefona să petreacă o parte a anului cu mama sa pe pământ, iar cealaltă parte în lumea subterană alături de Hades. Revenirea ei la suprafață marchează începutul primăverii, momentul în care natura revine la viață.
Dragobetele – Sărbătoarea Iubirii și a Primăverii
În tradiția românească, Dragobetele este un personaj mitologic care simbolizează iubirea și renașterea naturii. Se spune că el era fiul Babei Dochia și era considerat protectorul îndrăgostiților. Sărbătoarea lui, pe 24 februarie, este considerată începutul primăverii în credința populară.
Conform legendei, Dragobetele aduce dragoste și noroc celor care îl celebrează, iar păsările încep să-și construiască cuiburile, simbolizând noul ciclu al vieții.
Baba Dochia și Firul Mărțișorului
O altă legendă românească legată de primăvară este cea a Babei Dochia. Se spune că aceasta era o bătrână aspră, care a plecat cu oile sale la munte, crezând că a venit primăvara. Pe drum, și-a lepădat, rând pe rând, cele nouă cojoace, iar când a rămas fără ele, un viscol puternic a înghețat-o, transformând-o în piatră.
Tradiția Mărțișorului derivă din această legendă, firul alb și roșu simbolizând iarna și primăvara, lupta dintre ger și soarele cald.
Legenda lăcrămioarei
Legenda spune că, într-un castel din basme, trăiau doi copii de rege: un băiat și o fată. La naștere, aceștia primiseră cele mai frumoase daruri de la zâna lor cea bună: frumusețe, înțelepciune și cumințenie. Copiii creșteau împreună, petrecându-și majoritatea timpului în grădinile castelului, pline de flori.
Din păcate, când au împlinit 10 ani, o boală cruntă a cuprins regatul lor, aducând durere și suferință. Fata regelui a căzut și ea victimă acestei boli, slăbind tot mai mult până când a murit. Băiatul, care era foarte apropiat de sora sa, a început să plângă necontrolat și nu s-a mai oprit. Din lacrimile sale, s-au născut niște flori albe și mici, care au acoperit văile și grădinile în care cei doi se jucau odinioară.
Prințul, îndurerat, a fugit de la castel, dorind să nu mai fie văzut plângând după sora sa. Florile, născute din lacrimile sale, au primit numele de lăcrămioare.
Legenda toporașului
Legenda spune că regele Gheții își dorea o mireasă care să-i topească inima și să-i aducă fericirea. Astfel, i-a fost găsită o fată pe nume Violeta, de care s-a îndrăgostit, devenind mai bun. Violeta, dorindu-și să se întoarcă la oamenii între care trăise, i-a cerut regelui Gheții să-i permită să se întoarcă la ei în fiecare primăvară și să revină în împărăția Gheții după aceea. Regele i-a împlinit dorința, iar astfel a apărut această minunată floare.
O altă legendă spune că una dintre fiicele lui Atlas, fiind urmărită de razele arzătoare ale lui Apolo, zeul soarelui, i s-a adresat lui Zeus, implorându-i protecția. Zeus a ascuns-o într-un crâng umbros, transformând-o într-un toporaș îmbalsamat.
Toporașii au fost iubiți nu doar de grecii antici, ci și de romani. Poeții romani au cântat frumusețea acestora, iar în unele orașe din Sicilia imaginea toporașului apărea pe monede. La vechii gali, toporașul simboliza neprihănirea și modestia.
Astfel, toporașul este un simbol al iubirii și al fertilității.
Flora, Zeița Romană a Primăverii
În mitologia romană, primăvara este legată de zeița Flora, divinitatea florilor și a grădinilor. Romanii organizau festivalul „Floralia” în cinstea ei, sărbătorind renașterea naturii prin dansuri, cântece și ofrande de flori.
Flora era considerată protectoarea vegetației, iar prezența ei asigura recolte bogate și peisaje înfloritoare.
Legenda rândunicii
Legenda Rândunicii spune despre un om bogat cu trei fete, care trimitea fiecare fată să pască vitele. Cea mai mică, care nu se temea de ursul care i-a apărut în cale, l-a alungat cu un vers, iar tatăl ei, un urs înfățișat pentru a o testa, s-a transformat în om și a fost impresionat de curajul ei.
Fata s-a întâlnit cu fratele Soarelui, care a încercat să o păcălească să se scalde, dar ea l-a înșelat. Fratele Soarelui, furios, a răzbunat-o pe fata care l-a refuzat, iar aceasta, ajungând acasă, a fost trimisă la Baba Cloanţa pentru a aduce păr de lup. Cu ajutorul unui bătrân, fata a reușit să scape de capcanele babei.
Mai târziu, la nuntă, fata găsește inelul aruncat în apă în pântecele unui pește, iar, punându-l pe deget, îl recunoaște pe mirele ei. Ea se transformă în rândunică și zboară în pod, iar mirele o urmează, iar părinții lor le strigă că vor trăi în fum. Astfel au apărut rândunelele, cu pene roșietice în jurul gâtului, iar ele au făcut cuiburi în poduri, acolo unde nu erau hornuri.
Primăvara în Mitologia Nordică – Zeița Eostre
La popoarele germanice și nordice, primăvara era sărbătorită prin festivaluri dedicate zeiței Eostre, asociată cu fertilitatea și noile începuturi. Simbolurile ei erau iepurele și oul, elemente care au fost preluate mai târziu în tradițiile pascale. Legenda spune că Eostre a transformat o pasăre rănită într-un iepure care putea să depună ouă colorate, acestea fiind dăruite copiilor în semn de belșug și bucurie.
Primăvara a fost dintotdeauna un simbol al reînnoirii, speranței și frumuseții. Fie că vorbim despre miturile grecești, tradițiile românești sau legendele nordice, acest anotimp a fost și va rămâne o sursă de inspirație pentru omenire. Prin aceste povești, cultura și tradițiile diferitelor popoare prind viață, reamintindu-ne de legătura noastră profundă cu natura și ritmurile sale.
