Bibliotecile vor promova valorile europene prin lectură în cadrul unei campanii naționale
Biblioteca Națională a Republicii Moldova anunță lansarea campaniei naționale „Septembrie nicio zi fără lectură” din cadrul ediției a VII-a a Programului Național LecturaCentral. Instituțiile din Sistemul Național de Biblioteci și bibliotecarii pe parcursul lunii septembrie își vor concentra eforturile pe promovarea intensivă a cunoașterii valorilor europene prin lectură, transmite IPN.
În această lună utilizatorii bibliotecilor au posibilitatea să participe la activități organizate de biblioteci conform prevederilor concursurilor naționale susținute de Ministerul Culturii al Republicii Moldova în cadrul proiectului cultural Programul Național LecturaCentral, 2024, precizează Biblioteca Națională.
Potrivit regulamentului, au fost anunțate mai multe concursuri, precum „Cel mai activ cititor”, „Cel mai original proiect de promovare a cărții și lecturii, inclusiv cu ajutorul tehnologiilor”, „Lumina din jurul cărții: cel mai original club de lectură”, „Cel mai original program/proiect de promovare a lecturii în familie”, „Cel mai original program/proiect de promovare a valorilor europene”.
Data limită de prezentare a dosarelor informaționale pentru participare la evaluarea concursurilor naționale este 1 octombrie anul curent.