Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au prevenit, pe parcursul săptămânii trecute, două cazuri de încălcare a legislației în punctele de trecere a frontierei, în urma controalelor efectuate asupra mijloacelor de transport.
Primul caz a fost înregistrat la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești-Galați, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Un cetățean bulgar, în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui autocamion cu numere de înmatriculare moldovenești, a fost supus unui control amănunțit în baza indicatorilor analizei de risc. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că codul VIN indicat în certificatul de înmatriculare nu corespunde cu cel aplicat pe caroseria vehiculului.
Cel de-al doilea caz a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Cahul-Oancea, pe direcția de intrare în Republica Moldova. Un bărbat de 34 de ani, care deține dublă cetățenie moldovenească și română, conducea un automobil cu numere de înmatriculare românești. În urma verificărilor efectuate, angajații Poliția de Frontieră a Republicii Moldova au stabilit că certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare aparțin unui alt mijloc de transport.
În ambele situații, mijloacele de transport au fost indisponibilizate, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale. Poliția de Frontieră reamintește că utilizarea documentelor falsificate sau a mijloacelor de transport cu acte neconforme constituie infracțiune și se sancționează conform legislației în vigoare.