piatasud.md

Au discutat cu conducerea primăriei problemele cartierului (Video)

Au discutat cu conducerea primăriei problemele cartierului (Video)

Pe 16 august, locuitorii blocului locativ de pe strada Stroiescu 45 din or. Cahul au avut o întâlnire cu conducerea oraşului şi câţiva Consilieri orăşeneşti.

Motiv pentru aceasta a servit un demers semnat de către o parte din locatari, care solicitau întrevederea cu responsabilii din cadrul administraţiei publice locale pentru a discuta câteva probleme legate de mediul în care trăiesc.

Tema principală a discuţiei a vizat amenajarea în cartier a terenului de joacă pentru copii. Cu toate că locatarii, din surse proprii, au amenajat terenul existent administraţia oraşului a fost rugată să contribuie cu bănci şi aparate pentru sport. Potrivit locuitorilor blocului în acest mod de acest teren de joacă vor beneficia nu numai copii dar şi tinerii. 

O altă problemă pusă în discuţie a vizat amenajarea spaţiilor pentru parcarea automobilelor în curte şi activitatea terasei de pe lângă magazinul alimentar care activează în regiune. 

Pertu Burlacu, Primarul oraşului Cahul prezent la eveniment a menţionat că doleanţele locatarilor vor fi analizate şi, în măsura posibilităţilor, se vor satisface. 

Totodată, Edilul a analizat posibilitatea de a instala în curte câteva becuri de iluminat stradal.

„O rugăminte către voi toţi: dacă apare o problemă comună, o descrieţi şi împreună pentru că nu aveţi mehanisme sau cele necesare însă puteţi să ne ajutaţi în amenajarea curţii voastre. Împreună vom şi rezolva întrebările apărute” a mai declarat Primarul oraşului. 

ziuadeazi.md