Consiliul Raional Cahul se va întruni în ședință extraordinară pe data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00, în sala de ședințe a instituției din Piața Independenței nr. 2, etajul II.
Agenda ședinței este una amplă și vizează domenii esențiale pentru funcționarea administrației raionale în anul 2026: bugetul raional, infrastructura drumurilor, sistemul de sănătate publică, educația, locuințele sociale, dar și măsuri administrative și economice.
Primul punct pe agendă vizează corelarea bugetului raional Cahul cu Legea bugetului de stat pentru 2026, urmat de propuneri de modificare a bugetului și alocarea de mijloace din fondul de rezervă. Toate aceste subiecte vor fi prezentate de Valentina Smeșnoi, șefă adjunctă a Direcției generale finanțe.
Un punct important îl reprezintă aprobarea organigramelor și a statelor de personal pentru toate centrele de sănătate din raion: Cahul, Bucuria, Colibași, Crihana Veche, Găvănoasa, Giurgiulești, Larga Nouă, Slobozia Mare și Zîrnești. Se vor examina și suplimentele salariale pentru personalul de conducere din aceste instituții. Raportoare este vicepreședinta raionului, Elena Cebotari.
Se vor aduce modificări programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier și limitelor alocațiilor pentru întreținerea și reparația drumurilor raionale, prezentate de Dumitru Crețu, șef interimar al Direcției construcții și drumuri.
Alte subiecte esențiale includ aprobarea regulamentului pentru selectarea beneficiarilor de locuințe pentru persoanele vulnerabile, numele noului administrator al Î.M. „Biroul de Prospecțiuni și Proiectări”, dar și transmiterea unor bunuri și mijloace de transport, aspecte ce vor fi prezentate de Violina Mîțăblîndă, șefă interimară a Direcției economie și atragerea investițiilor.
Pentru pregătirea ședinței plenare, în perioada 3–5 februarie vor avea loc ședințele comisiilor consultative de specialitate, după cum urmează:
3 februarie: agricultură, alimentație, industrie și protecția mediului – ora 10:00
4 februarie: administrație publică și drepturile omului – ora 14:00
5 februarie:
• probleme sociale – ora 10:00
• urbanism, gospodărie, drumuri – ora 13:30
• economie, buget și relații transfrontaliere – ora 15:00
Mai multe detalii pe cahul.md