De cruzimea unui război nedrept, dar și de consecințele dezinformării despre aceste atrocități din țara vecină relatează jurnaliștii Andrei Captarenco și Viorica Tataru în filmul documentar „Drumul Războiului: Irpin”.
În documentar se relatează istoriile oamenilor din orașul Irpin care a fost ocupat de armata rusă chiar din primele zile de război.
La Cahul, filmul va fi proiectat pe 26 octombrie 2023, cu începere de la ora 15:00, în incinta Teatrului „B.P. Hasdeu” din Cahul. Intrarea este liberă.
Prezentarea filmului documentar este realizată de Transparency International-Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul filmului reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.
