Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei „Cahul” au depistat două cazuri de utilizare a permiselor de conducere falsificate la intrarea în Republica Moldova.
Incidentul a fost înregistrat pe parcursul săptămânii trecute, când la control s-au prezentat, în calitate de pasageri, un cetățean al Republicii Moldova și un cetățean ucrainean, în vârstă de 32, respectiv 24 de ani.
În baza indicatorilor de risc, polițiștii au efectuat un control amănunțit asupra persoanelor și au descoperit două permise de conducere falsificate – unul pretins a fi emis de autoritățile din Ucraina, iar celălalt de autoritățile din Republica Moldova. Documentele prezentau datele de identificare și fotografiile persoanelor, însă verificările specifice au confirmat că nu respectă condițiile de formă și fond ale unor documente autentice.
Autoritățile de frontieră continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor și luarea măsurilor legale corespunzătoare.